ro  en 
  • Despre Noi
  • Secţii UNITEM
  • Teatre
  • Programe
  • Membrii UNITEM
  • Noutăţi
  • Site Map
  • Statutul UNITEM
  • Senatul UNITEM
  • Administraţia UNITEM
  • Legenda UNITEM şi preşedinţii
  • Proiecte
  • Creaţie
  • Critică
  • Casa Actorului
  • Revista TEATRU
  • Asistenţa Socială
  • Gala Premiilor
  • Premiile Senatului UNITEM
  • Concursul Naţional de dramaturgie
  • Cum devii membru UNITEM
  • Cerere de înscriere în UNITEM
  • Jubilee

Regulamentul

Regulamentul Concursului de Dramaturgie

 

În scopul promovării dramaturgiei originale pe scenele teatrelor din republică, Uniunea Teatrală din Moldova anunţă Concurs de Dramaturgie, în perioada 20 octombrie 2011 — 20 februarie 2012.
La Concurs pot participa dramaturgi consacraţi şi debutanţi, cu opere dramatice, care nu au fost publicate ori montate anterior şi nu au participat la alte ediţii precedente ale concursurilor naţionale de dramaturgie.
Restricţii privind genul, tema şi numărul de acte ale piesei nu există.

Participanţii la Concurs prezintă lucrările în trei exemplare cu un motto, fără ca foaia de titlu să conţină numele autorului; un plic închis, în interiorul căruia va fi indicat numele, adresa, telefonul de la domiciliu, copia buletinului de identitate cu codul personal al autorului.

Juriul Concursului este aprobat de Senatul UNITEM şi are libertatea de a selecta o singură piesă. Aceasta va fi susținută financiar de către UNITEM pentru a fi editată. Cele 3 persoane (critici de teatru, regizori), care acceptă calitatea de membrii al Juriului,  nu au dreptul să participe cu piese la Concursul de Dramaturgie.
Lucrările dramatice pentru Concurs sunt depuse pe adresa Uniunii Teatrale din Moldova: MD-2012, Chişinău, str. Puşkin, 24 ( secţia Creație)



developed by Webart

© 2009 «Unitem».