Proiecte
Proiect Internaţional UNITEM:
Promovarea tinerilor regizori, scenografi, dramaturgi şi critici de teatru
La finele anului trecut s-a încheiat prima etapă a Proiectului Internaţional: Confederaţia Uniunilor de Creaţie – Uniunea Teatrală din Moldova: „Promovarea tinerilor regizori, scenografi, dramaturgi şi critici de teatru (Limita de vârstă – 35 ani).
Obiectivele proiectului şi-au spus din start cuvîntul, contribuind la favorizarea tinerei generaţii din lumea teatrală întru a deveni mai încrezători în capacităţile pe care le posedă în domeniile regie, scenografie, dramaturgie şi critică de teatru.
Un astfel de proiect se desfăşoară în premieră în Moldova şi este binevenit, reieşind şi din considerentul că astăzi tinerei noastre generaţii îi lipseşte curajul de a se afirma ca personalitate, fie montând un spectacol captivant în scenă, scriind un articol de critică teatrală, executând o schiţă originală de decor sau, pur şi simplu, scriind o piesă de teatru interesantă.
La secţiunea regie au participat la proiect Veaceslav Sambriş, regizor al spectacolului „Veghe” de Morris Panych, prezentat pe scena Teatrului „E.Ionesco”, Ciprian Răcilă, tânăr regizor al Teatrului „V.Alecsandri”, Bălţi, cu spectacolul „Maimuţa de pluş” de M. Iablonskaia, Luminiţa Ţâcu, care a regizat un spectacol-document, bazat pe fapte reale, -„Casa M.” şi Veaceslav Cebotari, debutant în regie, care a prezentat spectacolul „Regele Richard al III-lea” după W. Shakespeare.
La secţiunea scenografie au participat la proiect tinerii debutanţi Oxana Peşterean, Mihai Răcilă, Maria Gross, Lilia Popovskaia, Alexandra Şoltinscaia, fiecare în parte pregătind schiţe şi elemente de decor, fiind prezentate în cadrul Expoziţiei Tinerilor Scenografi, care s-a desfăşurat în perioada 12-15 noiembrie, anul trecut, în foaierul Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici.” Laureaţi ai concursului au devenit Maria Gross, Lilia Popovscaia şi Alexandra Şoltinscaia.
La categoria tineri critici de teatru lucrurile par a fi mai triste, deoarece nu au fost prea mulţi doritori de a se afirma în cadrul concursului. Cu toate acestea, merită toată atenţia implicarea tinerei studente Cristina Cernopolc, care a prezentat un articol de amploare „Arta Comediei sau prezumţia vinovăţiei” despre montarea spectacolului „Arta Comediei” de Eduardo Filippo, în regia lui Vitalie Drucec, care a fost apreciat de către reprezentanţii juriului drept unul din cele mai bune articole de critică teatrală. De asemnea, a fost menţionat studiul Dorinei Butucioc „Marele Prinţ” de pe „Planeta de Rouă”: Grigore Vieru”, în care sunt închegate reuşit viziunile autoarei referitor la poezia Marelui Poet, adusă în scenă de către regizorul Titus Jucov.
La secţiunea tineri dramaturgi s-au impus printr-o participare de succes în cadrul proiectului tânărul actor al Teatrului de Revistă „Ginta Latină” Vitalie Jacotă cu piesa „De ce oamenii fumează?”, care a fost remarcată de către membrii juriului, fiind chiar recomandată pentru prezentare în cadrul unui proiect ce ar viza problema fumatului.
„Exodul Faraonilor”, piesa regretatei Steliana Grama, a fost menţionată drept cea mai bună piesă dramatică care, la solicitarea grupului de Experţi Internaţionali (Moscova) va fi tradusă în limba rusă, ulterior fiind publicată într-o culegere specială de scrieri despre teatru.
Reprezentanţii Consiliului de Experţi ai primei etape a proiectului, care au sosit la Chişinău pentru a aprecia rezultatele finale, în persoana Irinei Troiţkaia, coordonator proiect, Mihail Mokeev, regizor de teatru şi cinema, Tatiana Kasatkina, conducător al serviciului de presă al Festivalului Internaţional „A.P.Cehov”, Maria Halizev, critic de teatru, redactor al ziarului rus „Ýêðàí è ñöåíà” au menţionat că este îmbucurător faptul că obiectivele propuse în cadrul etapei date au fost atinse, graţie eforturilor comune ale părţilor implicate şi speră că în etapa următoare se va reuşi şi mai mult în scopul promovării tinerilor talentaţi din lumea teatrală din Moldova.
Cea de-a II-a etapă a proiectului va avea loc în perioada decembrie 2011 – mai 2012 şi presupune, printre altele, desfăşurarea a două Festivaluri Internaţionale, în oraşele Alma-Ata şi Chişinău.
În prim-plan: Noua generaţie de regizori
Proiectul iniţiat de Confederaţia Internaţională a Uniunilor Teatrale de la Moscova, susţinut de Uniunea Teatrală din Moldova, care se desfăşoară în perioada anilor 2010-2012, şi-a propus să promoveze tinere talente, inclusiv regizori de teatru. Scopul acestui proiect este de a impulsiona mişcarea teatrală naţională şi internaţională. Spectacolele montate în cadrul proiectului au fost jucate în faţa unui juriu specializat de la Moscova. În proiect participă şi alte uniuni teatrale din republicile ex-sovietice, inclusiv Ţările Baltice.
După o selecţie riguroasă, din partea Republicii Moldova au ieşit învingători, ca să spunem aşa, patru candidaturi, demne de a participa în acest proiect şi care înseamnă nu doar montarea de spectacole, ci şi participarea la master class, conduse de oameni de teatru cu renume, festivaluri, întâlniri, discuţii etc.
Aşadar, în acest proiect participă: Luminiţa Ţîcu, Veaceslav Sambriş, Ciprian Răcilă, Veaceslav Cebotari. Toţi au absolvit instituţii de învăţământ superior de profil din Republica Moldova. E vorba de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău şi Universitatea de Stat ”A. Russo” din Bălţi. Cu excepţia lui Veaceslav Cebotari, care a fost doar asistent de regie la spectacolele ”Fraţii Karamazov” şi ”Maria Cantemir, ultima dragoste a lui Petru cel Mare”, ambele montate de Alexandru Vasilache, ceilalţi trei şi-au încercat forţele în regia de teatru, deci, au o anumită experienţă în acest domeniu.
Fiecare tânăr regizor a prezentat în cadrul acestui proiect câte un spectacol. Luminiţa Ţîcu a montat ”Casa M.” (Centrul de Artă Coliseum), Veaceslav Sambriş vine cu ”Veghe” de Morris Panych (Teatrul ”Eugene Ionesco”), Ciprian Răcilă alege ”Maimuţa de pluş” de Marianna Iablonskaia (Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Bălţi) şi Veaceslav Cebotari se opreşte la ”Regele Richard al III-lea” de William Shakespeare (Teatrul rus ”A.P.Cehov”).
”Casa M.” de Luminiţa Ţîcu, spectacol documentar, realizat în urma mărturiilor victimelor violenţei în familie. Autoarea spectacolului s-a întâlnit cu femeile care şi-au găsit adăpost la ”Casa Mărioarei” din Chişinău. Mărturiile lor de-a dreptul şocante au stat la baza acestui spectacol. Personajele sunt reale. În spatele lor se află femei şi fete venite de prin satele noastre care ne vorbesc despre ceea ce li s-a întâmplat acasă, în familie. Stilul spectacolului este povestea înfricoşătoare pe care ne-o spun nouă, spectatorilor, dar o spun şi una alteia. O spun fără jenă, fără ocolişuri, stabilind între ele un fel de ierarhie: ”Apu’ spun eu ori spui tu!” Sunt femei maltratate de soţi, fete cu amintiri din copilărie care au fost supuse perversiunilor de către proprii taţi, mame care şi-au trăit viaţa într-un coşmar alături de copiii lor. Toate astea s-au întâmplat în văzul lumii, fără însă ca cineva din jur să se amestece sau să ia atitudine. ”Nic’ nime n-o văzut, Nic’ nime n-o făcut!” Ca un vers blestemat, ca o constatare plină de cruzime, ca un ”amendament”, cum ar spune un parlamentar, răsună acest refren la anumite intervale de timp.
În spectacol joacă actriţele Snejana Puică, Ina Surdu, Irina Vacarciuc, Mihaela Strâmbeanu, care adoptă un stil de joc uneori glacial, alteori distant, dar şi reflexiv. Rostesc cuvinte tari pentru o femeie, dar experienţa prin care au trecut e mult mai dură şi mai nemiloasă.
Spectacolul ”Casa M.” se joacă într-un decor semnat de A. Suruceanu, un decor rigid, cu multe borcane, o bicicletă şi scări pe care nimeni nu se încumetă să urce.
Verbul mişcă acţiunea şi creează atmosfera în scenă. Se aud voci, ţipete, strigăte. Ceea ce ar mai putea deveni document în acest spectacol, trebuie doar să ne imaginăm. Componenta artistică a documentului lipseşte în spectacol. Nu e vorba de interpretarea actoricească, ci o dimensiune mai largă, conceptuală. Ea poate fi de ordin metaforic sau filmic, ar putea să răsune şi vocile adevăratelor femei care şi-au deschis sufletul.
Din spectacol mai lipseşte un personaj, foarte important: bărbatul. Care se face vinovat în faţa femeii. De tot ce i se întâmplă. În primul rând lui, bărbatului, trebuie să-i fie adresat acest spectacol.
În rest, ”Casa M.” te pătrunde prin adevărul exprimat verbal până în străfundul sufletului. ”Casa M.” poate fi mai mult decât Casa Mărioarei, poate fi chiar Casa Moldova.
”Veghe” de Morris Panich. Spectacolul ”Veghe” a fost montat de Veaceslav Sambriş. Care a mai semnat regia la spectacolul ”Şefele” de W.Schwab, jucat pe scena aceluiaşi teatru – ”Eugene Ionesco”. Veaceslav Sambriş este un actor cu renume. Printre rolurile sale se numără: Tybalt din ”Romeo şi Julieta”, Regele Charles al VII-lea din ”Ioana şi Focul”, Sfetnicul din ”Privighetoarea”, dar, îndeosebi, s-a făcut remarcat în rolul coanei Chiriţa din spectacolul ”Chiriţa în provincie”. Actoria este profesia sa de bază, regia a venit mai târziu, probabil, ca o obsesie, ca o chemare, ca o altă treaptă de simţire artistică. Veaceslav Sambriş înclină mai mult spre un teatru nonconformist. De aceea textele pe care le montează exprimă o lume mai specifică. Personajele care populează spectacolele lui Veaceslav Sambriş vin din alte culturi, foarte puţin, dacă nu chiar deloc cunoscute publicului moldovenesc.
În ”Veghe” participă două personaje: o bătrână neputincioasă, aflată într-un stadiu avansat de descompunere biologică, dacă e să ne exprimăm în conformitate cu ”metafora” spectacolului, pe nume Grace (actriţa Irena Boclincă). În schimb, Grace şi-a păstrat încă viu moralul, discernământul sufletesc, dragostea faţă de aproapele, sentimente care dormitau în trupu-i neputincios şi care s-au revărsat din inima-i amorţită peste tânărul care a dat buzna în casa şi în viaţa ei pe neaşteptate, mărturisindu-i că a venit s-o vadă înainte de moarte (în rolul lui Kemp - actorul Emilian Creţu). De fapt, greşise adresa, adevărata muribundă aflându-se vizavi, cum aveam să ne convingem spre sfârşit. Nu întâmplător, printr-un geam se vede o figură nemişcată de femeie. Aveam să realizăm că, de fapt, aceasta era adevărata mătuşă a lui Kemp. Dar ar fi fost mult prea simplu, dacă nepotul ar fi ajuns în casa adevăratei mătuşi şi, cine ştie, de aflam noi cine este Kemp. Problema e că nici el însuşi nu ştie cine este: bărbat sau femeie? Asistăm la o ”paradă” vestimentară, măiestrit purtată, ce-i drept, dar … cam la asta se rezumă acţiunea. Se vorbeşte mult în acest spectacol şi aici, după mine, e o problemă a regiei care, probabil, s-a lăsat ”copleşită” de text, punând pe umerii actorului mult prea mult. Normal ar fi să mai şi vedem, nu doar să auzim. Un spectacol presupune o viaţă construită din imagini – simboluri, metafore etc. De exemplu, Kemp îşi aminteşte că în copilărie mama sa îl îmbrăca în rochiţă, de parcă ar fi fost fetiţă şi nu băieţel. Ce-ar fi trebuit să treacă prin faţa ochilor - şi ai noştri, dar şi ai lui Kemp? Aceste amintiri. Care i-au încâlcit mai apoi viaţa, de nu mai înţelegea cine este. Nu cred că la teatru venim ca să vedem cât de bine se simte un actor într-o rochie de seară! Pentru asta există cluburi, discoteci. Venim la teatru pentru a vedea mişcarea sufletească a unui personaj. În viziunea mea, acest procedeu a fost ratat de regie. Ceea ce nu înseamnă că spectacolul în sine nu prezintă interes. Este vorba de o lume de care tânărul regizor încearcă, sfios, să se apropie.
”Maimuţa de pluş” de Marianna Iablonskaia. Regizor Ciprian Răcilă. Spectacolul a fost montat la Bălţi, la Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri” şi se joacă în sala ”Mihai Volontir”. Ciprian Răcilă a ales să monteze o piesă despre soarta unei actriţe, care pune mai presus de orice profesia. E o provocare acest spectacol: pentru tânărul şi, negreşit, talentatul regizor care a conceput şi spaţiul scenic în care se desfăşoară acţiunea, la fel, e o provocare pentru interpreta rolului principal, Alica Florinskaia – actriţa Natalia Chiricenco, dar şi pentru spectatorii din sală. Ce e mai important în viaţă: cariera profesională sau…? Prin ce este captivant acest spectacol? Prin limbajul teatral – semne scenografice, mişcare plastică (Irina Formaniuc), muzică (Mihail Blank) şi interacţiune actoricească. Un exemplu: maimuţa ca obiect scenic este ”ruptă” în bucăţi. Ceea ce semnifică deznădejdea cumplită a actriţei Alica Florinskaia. Care a ales cariera, dar fără succes. Felul cum a fost interpretată această dramă aminteşte vag de ”Pescăruşul” lui A.P. Cehov, iar eroina spectacolului – de celebra Nina Zarecinaia. Nu e rău pentru un tânăr regizor la început de cale.
”Regele Richard al III-lea” de William Shakespeare. Este un debut în regie, iar celui care semnează montarea îi zice Veaceslav Cebotari, student şi masterand al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, avându-l ca profesor pe Alexandru Vasilache, unul dintre cei mai valoroşi regizori ai teatrului moldovenesc contemporan. Spectacolul a fost montat în limba rusă şi se joacă pe scena Teatrului rus ”A.P. Cehov”, fiind un succes incontestabil. În primul rând, pentru că a ”spart” tiparele spaţiului scenic: întreaga sală de spectacole, dar şi o parte a scenei abia dacă încape această monstruoasă luptă pentru putere. Regizorul nu a povestit această istorie, ci a creat-o cu mijloacele scenice. Dorinţa de a fi rege, de a urca pe tronul râvnit nu este o idee nouă, abordarea ei, în acest spectacol, este nouă. Pânza albă care se aşterne peste imensa sală – de la scenă şi până la balcon – este ca o trecere în neant a unei lumi în care moartea ultimului reprezentant al dinastiei York e prezentată ca o purificare a întregului regat – asta şi-a dorit-o regia şi, în viziunea mea, şi-a atins scopul, iar noi, spectatorii de pe scenă, suntem întru-n fel judecătorii acestei cumplite istorii. Ceea ce este balcon în teatru, în spectacol devine un castel, iar în fund este plasat tronul. Ca să ajungă la el, Richard a ”semănat” calea cu cadavrele celor pe care i-a cunoscut, care-i erau apropiaţi, dar deveniră o piedică în ascensiunea sa.
Sunt semnificative costumele personajelor (pictor Oxana Peşterean), costume de azi, împodobite cu semne de epocă, coroana fiind cel mai important simbol. Muzica joacă un rol esenţial, fiind aleasă cu mult gust de către regizor, reprezentând diverse ţări şi epoci, inclusiv cea modernă. Muzica se aude aproape tot timpul, fiind o componentă a acţiunii scenice. Lupta pentru putere a fost şi este în continuare crâncenă. Este o temă care însoţeşte acest spectacol.
O lucrare strălucită a demonstrat prin jocul său Constantin Haret, interpretul lui Richard, duce de Gloster, mai apoi regele Richard al III-lea. Actorului nu i-a fost frică să fie urât la înfăţişare, să pară umil, neputincios, fiindcă aşa cerea rolul unui personaj cu capacităţi intelectuale reduse, de exemplu, nu ştia să citească cu caractere latine, ci doar chirilice – o analogie directă cu ex-preşedintele Voronin. Aşa, cel puţin, am interpretat eu aceste scene. În schimb, personajul său este de o ferocitate cumplită când vine vorba să mai înlăture pe cineva din calea spre tron. O interpretare cu totul deosebită capătă scena finală, când Richard al III-lea, cu voce sugrumată, rosteşte sacramentala frază: ”Un regat pentru un cal!” Iar ducesa de Bickingham (actriţa Silvia Luca) vine şi-l duce pe acest nesăbuit rege în împărăţia morţilor, alături de cei pe care i-a trimis acolo fără să şovăie. Cumplit sfârşit pentru oricine care nu ţine cont de porunca Domnului: ”Să nu ucizi!” Acest final este şi o metaforă care reflectă poziţia regizorului Veaceslav Cebotari.
Sperăm că acest debut regizoral să fie de bun augur. La fel, cum de bun augur să fie şi participarea tinerilor regizori din Republica Moldova în acest proiect al Confederaţiei Internaţionale a Uniunilor Teatrale. Accentuăm şi eforturile Uniunii Teatrale din Moldova care pune solid umărul la lansarea unei noi generaţii de talente regizorale, pe care-o aşteptăm de ceva timp, o generaţie în care se investeşte mult şi de la care aşteptăm mult.